duminică, 13 septembrie 2020

 DRAGI ELEVI, STIMAȚI PĂRINȚI, DISTINȘI COLEGI,

Se apropie 15 septembrie și ca în fiecare an, suntem chemați să începem școala împreună . Bucuria revederii este și mai mare după perioada în care v-ați transformat casa în școală, camera în sală de clasă, calculatorul , căștile și microfonul au înlocuit tabla și creta, iar părinții au fost provocați să vă însoțească pe drumul cunoașterii.

Pentru toate aceste eforturi vă mulțumim!

Azi, chiar dacă masca ne acoperă bucuria revederii , ne rămâne privirea prin care ne descoperim a fi nerăbdători , responsabili și mai puternici să revenim aici, în școala noastră dragă.

Putem să negăm, putem să fugim, putem să ne ascundem. Sau putem să evoluăm și să aflăm care este următorul nivel la care vom funcționa. Nu avem garanții. Astăzi, pe glob, până și cele mai sofisticate, avansate și funcționale sisteme sociale au fost puse în dificultate de același virus.

Începerea Școlii va fi un examen pentru toți. În sensul conștientizării importanței sănătății individuale și de grup, al importanței disciplinei respectarii igienei și al desfășurării cu succes a actului educațional ! Hai să cutezăm formând o echipa completă: elevi- educatori-părinți și vom reuși împreună !

Alegem din nou să avem încredere în voi dragi elevi, în distinșii noștri colegi și în stimații părinți din această școală. Și, mai ales, în echipa pe care o vom forma și care va lucra cu determinare pentru a birui provocările. Hai să fim împreună, la intrare și la ieșire! Să ne asigurăm în primul rând igiena noastră cea de toate zilele care ne va salva de suferințe!

Cadrele didactice vă stau alături în acest demers și vă doresc un an școlar rodnic, plin de energie, cu idei valoroase și cu puterea de a trece peste toate provocările ce ne așteaptă. Suntem alături de dumneavoastră și copii!

Vă dorim multă sănătate, încredere și putere!

Împreună suntem mai puternici!

Cu prețuire, echipa managerială a Școlii Gimnaziale ,,ION CREANGĂ”   


Niciun comentariu: